Dumitrița Portrait
Despre Mine

Norocel, sunt Dumitrița.
Transform povești în pixeli.

Totul a început în liceu, cu un telefon Redmi 7 (cred că așa îl chema) și o curiozitate uriașă. Îmi plăcea să privesc lumea prin lentila imaginației mele. Fratele meu mai mic era adesea “victima” experimentelor mele.

Nu știam de Pinterest, de tutoriale sau de trenduri. Dacă o idee îmi venea în cap, o puneam în practică. Prietenele mele erau alese pentru ședințele mele foto, iar fiecare mesaj de „Bravo, Dumitrița,cum ai făcut asta?! mă umplea de bucurie și încredere.

Prin liceu, am aflat că o colegă își vindea aparatul foto pe care nu-l mai folosea. Și atunci am știut că trebuie să am și eu unul. Bugetul nu era mare, iar eu… eram încăpățânată. Îmi amintesc cum o sunam pe mama și plângeam că-mi doresc acel aparat foto. Și ea, cu tot sufletul, m-a susținut. Mi-a trimis bani, m-a încurajat și astfel am ținut în mâini primul meu aparat foto fără să cunosc încă ce este o diafragmă și un ISO. Fotografiam doar pe instinct, pe dorința de a vedea lumea în felul meu. Și tot așa au început primele ședințe foto, unele pe 20 RON, altele doar pentru bucuria de a crea. Pas cu pas, am crescut.

Nu mă consider încă profesionistă, dar am încredere în drumul și ochii mei. Sunt recunoscătoare fiecărei persoane care m-a ales ca fotograf pentru ei. Fiecare m-a învățat câte ceva, fiecare m-a adus aici.

Credeți în voi și ascultați-vă inimile. Mai ales când vine vorba de lucrurile care vă pasionează și vă fac să vibrați.

Locație

Brașov & Împrejurimi

Experiență

4 Ani de Povești

Echipament

Fujifilm X-T3

Misiune

Amintiri Autentice

Vă aștept sa creăm amintiri și să mai povestim la ședințele foto!

Rezervă o ședință